Tabăra Aleșilor Locali: 25 de tineri și tinere au fost capacitați să eficientizeze activitatea organelor de autoconducere școlară

Aug 05, 2024

În perioada 24-28 iulie 2024, un număr de 25 de tineri și tinere din diverse raioane ale Republicii Moldova au participat la cea de a III-a ediție a Taberei Aleșilor Școlari. Programul de instruire combinat din lecții de tip prelegeri cu tehnici de instruire activă a fost organizat și desfășurat de către Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE).

În primele trei zile ale taberei, participanții și participantele au luat parte la diverse activități, inițial de cunoaștere pentru a facilita lucrul în echipe, iar ulterior de informare și team building pentru a acumula noi cunoștințe și a consolida echipele. În ultimele două zile, aceștia însă au aplicat cunoștințele acumulate în practică elaborând și prezentând proiecte de grup.

Astfel, tinerii și tinerele cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani au aflat în cadrul celor cinci zile de tabără care sunt formele de guvernământ, au clarificat valorile, au identificat etapele constituirii Comisiei Electorale Școlare, au vorbit despre bugetarea participativă în școli, au învățat bazele dicției și a artei de a vorbi în public și nu în ultimul rând au exersat să negocieze o decizie și să găsească soluții pentru probleme. De asemenea, beneficiarii și beneficiarele programului de instruire au avut posibilitate să joace volei și să participe la un atelier de confecționare a colierelor, momente menite să relaxeze atmosfera, dar și să încurajeze socializarea.

Printre activitățile care s-au dovedit a fi cele mai îndrăgite de participanți și participante se numără alegerea consiliului de elevi, scrierea de proiecte, bazele dicției, confecționarea de coliere, comunicarea eficientă, exercițiul de negociere, organizarea alegerilor pentru cel mai bun proiect, soluționarea problemelor și respectiv, iarmarocul proiectelor.

„Eu de obicei nu mă trezesc prea dimineață, mai ales vara. Aici însă la 07:30, eu deja eram în picioare pentru a participa la activități. Cel mai mult mi-a plăcut activitatea în care am exersat asupra dicției și cea în care am învățat să scriem proiecte. Eu deocamdată nu fac parte dintr-un consiliu de elevi, dar pe viitor mă voi implica. Majoritatea informației învățată aici a fost pentru mine nouă și mă bucur mult că m-am înscris la această tabără”, a spus una dintre participante, Tamara Corciu, originară din orașul Orhei.

„În urma acestei tabere mi-am îmbunătățit capacitățile de comunicare, dar și abilitățile de lider prin prezentarea mai multor proiecte realizate timp de cinci zile. De asemenea, mi-am făcut prieteni din diferite colțuri ale Republicii Moldova și în primul rând am aflat mult mai multe despre activitatea CICDE. Îmi doresc pe viitor chiar să colaborez cu CICDE în diverse activități de voluntariat”, a precizat Nicoleta Reaboi, originară din orașul Glodeni.

„M-am simțit foarte bine la tabără. Oricine va avea posibilitatea de a participa la această tabără va avea doar impresii pozitive despre fiecare activitate. Eu am să propun spre implementare în școala mea proiectul cu privire la amenajarea unui vestiar în hol. Am căpătat aici experiență în acest sens și chiar mi-am făcut mulți prieteni”, a spus Lucian Juratu, originar din satul Petrești, raionul Ungheni.

„A fost o experiență minunată cu activități deosebite. Mi-au trezit interesul de a mă implica și mai mult în domeniul electoral. Organizarea alegerilor pentru cel mai bun proiect și iarmarocul proiectelor au fost cele mai interesante proiecte. Le mulțumesc mult formatoarelor CICDE, doamna Marcela Roșca și doamna Viorica Calugher, dar și voluntarelor CICDE, Iana și Emilia, pentru această experiență frumoasă”, a menționat un alt participant, Zinenco Victor, originar din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi.

În principiu, majoritatea celor prezenți la Tabăra Aleșilor Școlari au plecat acasă cu impresii pozitive și desigur noi cunoștințe în domeniul electoral. „Copiii au manifestat un mare interes față de acest subiect. Le-a plăcut foarte mult să scrie proiecte, să le prezinte și să le analizeze în grup. Nu și-au imaginat că domeniul electoral poate fi atât de interesant și chiar au promis că vor împărtăși cunoștințele și competentele obținute în cadrul consiliilor de elevi din școlile din care vin”, a precizat formatoarea CICDE, Viorica Calugher.

Unica indignare a celor mai mulți dintre participanți și participante a fost anume timpul insuficient pentru desfășurarea taberei. „Le-a plăcut foarte mult și mulți își doreau să mai rămână, alții chiar ne-au atenționat să-i mai invităm. Printre activitățile care le-a trezit cel mai mult curiozitatea se numără și ziua votării. Celor care nu fac parte din consiliile de elevi le-am trezit interesul de a se implica, iar cei care deja fac parte dintr-un consiliu le-am oferit ideii de soluționare a anumitor probleme existente, cum să atragă resurse financiare, de exemplu”, a specificat formatoarea CICDE, Marcela Roșca.

Ediția curentă a Taberei Aleșilor Locali a fost organizată de către CICDE și s-a desfășurat în perioada 24-28 iulie, curent, la Vadul lui Vodă. În total, la cele trei ediții ale acestui program de instruire au participat 105 tineri și tinere din diferite raioane ale Republicii Moldova.