În perioada 22–25 aprilie 2025, Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) a desfășurat 12 examene de certificare cu prezență fizică în mun. Chișinău.
În total, 141 de persoane au participat la examenele din această săptămână. Dintre acestea, 102 candidați au promovat examenul și au obținut certificatul de calificare, care le permite desemnarea în organele electorale pentru o perioadă de 4 ani. 39 de persoane nu au reușit să promoveze examenul.
Rata de promovare pentru această săptămână este de 72,3%.
Sesiunea de certificare 2025 continuă până pe 5 septembrie 2025.